Deputatul Angelica Fădor: Guvernul PNL întărește autonomia locală prin creșterea surselor de venit la bugetul local
Autoritățile locale vor beneficia de creșterea surselor directe de venit la bugetul local. Astfel, Guvernul PNL a decis să crească, de la 60% la 64%, procentul din impozitul pe venit ce se va vărsa direct în bugetele locale. Executivul a luat această hotărâre în urma propunerilor venite de la Asociația Municipiilor și de la alte autorități locale cu scopul de a întări autonomia locală.
În acest context al măririi surselor de venit, subliniez că adoptarea proiectului de lege referitor la plafoanele bugetare pentru 2020, prin angajarea răspunderii, a fost necesară pentru că în baza lui urmează să fie adoptat bugetul de stat pentru anul următor și, ulterior, adoptate bugetele locale.
PNL este conștient de greutățile financiare pe care le întâmpină autoritățile locale și este determinat ca acestea să nu mai treacă prin blocajele financiare la care au fost supuse în timpul fostei guvernări. Reamintesc faptul că Guvernul Orban a decis să aloce fondurile necesare pentru ca, pe final de an, primăriile să evite intrarea în incapacitate de plată.
De asemenea, chiar dacă a apărut o situație de ultim moment prin care statul român este obligat să plătească urgent o datorie de 300 de milioane de euro, Guvernul va asigura, pe final de an, resursele necesare pentru plata lucrărilor efectuate prin Programul Național de Dezvoltare Locală, lucrări neachitate la timp de Guvernul PSD.
Angelica Fădor
Președintele Comisiei pentru Administrație Publică a Camerei Deputaților
Deputat PNL