Sorin Cîmpeanu și Daniel Constantin, membri în conducerea centrală a PNL

Foștii lideri ai Pro România, Daniel Constantin și Sorin Cîmpeanu (sursa: wall-street.ro), au fost primiți luni în PNL, devenind direct membri în conducerea centrală a partidului, Biroul Executiv, au declarat surse liberale pentru G4Media.ro.

Pe ordinea de zi a ședinței PNL s-a regăsit aprobarea „protocolul de înglobare a grupului Social-Liberal”, care presupune transferul celor 5 parlamentari care au plecat din Pro România.

Alături de Constantin și Cîmpeanu, au intrat în PNL alți trei foști deputați Pro România care au votat învestirea Guvernului Orban: Mircea Banias, Damian Florea și Liviu Ioan Balint.

Vor trece la PNL liderii mai multor organizații Pro România care vor lua cu ei și o parte din filialele respective. Printre acestea se numără organizațiile Dâmbovița, Olt, Sibiu, Hunedoara, precum și mai multe organizații de sector din București.

Decizia privind primirea în PNL a celor cinci a fost luată în unanimitate de Biroul Executiv al partidului. Constantin și Cîmpeanu și-au negociat intrarea în PNL odată cu decizia de a acorda votul de învestitură pentru guvernul liberal.

După ce au votat învestirea Guvernului Orban, deși Victor Ponta interzisese tuturor parlamentarilor Pro România să facă acest lucru, Daniel Constantin și Sorin Cîmpeanu au fost suspendați din partid, deși erau membri fondatori ai formațiunii. Pe 20 decembrie, cei doi și-au anunțat demisiile din partidul condus de Victor Ponta, alături de mai mulți parlamentari și lideri de organizații județene.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.