Mircea Beuran, demis și din funcția de preşedinte al Comisiei de chirurgie generală a Ministerului Sănătăţii

Profesorul Mircea Beuran a fost demis din funcţia de preşedinte al Comisiei de chirurgie generală a Ministerului Sănătăţii, a anunţat, marţi, ministrul Victor Costache.

„Domnul profesor Beuran a fost demis ieri de către domnul manager, iar noi l-am demis din funcţia de preşedinte al Comisiei Ministerului Sănătăţii de chirurgie generală”, a declarat ministrul Sănătăţii, Victor Costache, în cadrul unei conferinţe de presă în care a prezentat concluziile verificărilor efectuate de Corpul de control al MS la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti Floreasca, după cazul pacientei arse pe masa de operaţie.

Luni, Mircea Beuran fusese demis şi din funcția de conducere a secției de Chirurgie a Spitalului Floreasca. „În urma analizei întregului material probator avut la dispoziţie, concluziile cercetării administrative dispuse de SCUB arată că incidentul s-a produs ca urmare a unor erori umane, comise de către echipa operatorie. Din raport reiese că prof. dr. Mircea Beuran, ca şef al Secţiei Clinice de Chirurgie III, a încălcat 10 obligaţii din cele 33, asumate prin contractul de administrare al secţiei. Date fiind măsurile dispuse din cercetarea administrativă s-a luat, printre altele, şi decizia încetării contractului de administrare a prof. dr. Mircea Beuran, din calitatea de şef al Secţiei Clinice de Chirurgie III”, se arăta într-un comunicat la Ministerului Sănătăţii.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.