Putin, vizită surpriză la Damasc

Preşedintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit marţi cu omologul său sirian Bashar al-Assad cu ocazia unei vizite surpriză la Damasc, prima pe care o efectuează în capitala siriană de la începutul conflictului în 2011, a anunţat preşedinţia siriană, citată de AFP.

„Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit la Damasc pentru o vizită în cursul căreia s-a întâlnit cu preşedintele Assad” într-un centru de comandă al forţelor ruse din Damasc, a anunţat preşedinţia siriană într-un comunicat.

Cei doi şefi de stat au asistat la un raport prezentat de către comandantul forţelor ruse diîn Siria, conform preşedinţiei siriene, care a postat fotografii cu cei doi lideri alături şi strângându-şi mâinile.

Cu această ocazie, Vladimir Putin a remarcat progresele „imense” realizate de Siria, a indicat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de AFP şi Interfax.

„În cursul convorbirii sale cu Assad, Putin a semnalat că în prezent se poate constata cu certitudine că o cale imensă a fost parcursă spre restaurarea statului sirian şi a integrităţii sale teritoriale”, a declarat Dmitri Peskov, citat de agenţiile de presă ruse.

Potrivit Reuters, aceasta este prima deplasare a lui Putin în Siria de când a vizitat în 2017 baza aeriană rusă Hmeimim din provincia Latakia (nord-vest), cea mai mare de care dispune Rusia în această ţară, actuala vizită coincizând cu Crăciunul sărbătorit de creştinii ortodocşi de rit vechi.

„Preşedintele sirian şi-a exprimat recunoştinţa pentru ajutorul Rusiei şi al armatei ruse în lupta împotriva terorismului şi pentru revenirea păcii în Siria”, a adăugat Peskov, subliniind că Assad a felicitat de asemenea Rusia cu ocazia Crăciunului ortodox pe stil vechi, la 7 ianuarie.

Cu privire la conţinutul acestei întâlniri, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a explicat că „cei doi şefi de stat au ascultat rapoarte asupra situaţiei în diferite regiuni ale ţării”. Preşedintele rus urmează să viziteze mai multe locuri în cursul trecerii sale prin Damasc.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.