Val de nereguli la Spitalul Universitar de Urgență București

Deputatul USR, Emanuel Ungureanu, a semnalat mai multe nereguli la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. Conform acestuia, timp de 30 de zile, în cadrul a patru săli din blocul operator, personalul medicat a folosit aparatura din sălile de operaţie fără a fi instruit. 

Emanuel Ungureanu, vicepreşedinte al Comisiei pentru Sănătate din Cameră, a solicitat ministrului Sănătăţii, Victor Costache, să trimită de urgenţă Corpul de Control la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti în vederea efectuării unei anchete, dar şi deminitarea managerului SUUB, informează Romaniatv.net.

”La Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB) (…) s-a operat în 4 săli din noul blocul operator, timp de 30 de zile, fără ca personalul medical să fie instruit cu privire la modul în care trebuie folosită aparatura din sălile de operaţie. După nenorocirea de la Spitalul Floreasca, Adriana Nica, managerul de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, s-a apucat să se acopere de hârtii pentru a ascunde o greşeală care ar fi putut costa vieţi! Din graba de a anunţa o mare realizare la televizor, managerul Adriana Nica a pus în real pericol viaţa mai multor bolnavi”, a scris deputatul pe Facebook.

”Solicit public ministrului Sănătăţii să trimită Corpul de control al Ministerului Sănătăţii pentru a efectua urgent o anchetă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti şi la Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (…) pentru a verifica cine nu şi-a făcut datoria pentru ca pacienţii să fie trataţi în siguranţă în acest spital. Îi solicit ministrului Sănătăţii, Victor Costache, să o demită de urgenţă pe Adriana Nica din funcţia de manager al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti pentru această gravă neglijenţă!”, a mai scris deputatul USR.

Reacţia Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti

Spitalul Universitar din Bucureşti a reacţionat acuzaţiilor aduse către deputatul USR şi a precizat faptul că în trimestrul al patrulea al anului trecut s-au derulat, atât activităţi de prezentare, cât şi de instruire a personalului medical de profil chirurgical pentru utilizarea echipamentelor medicale. Activităţile s-au desfăşurat sub supravegherea asistentei medicale coordonatoare pe specialităţi, alături de alţi medici şi asistenţi ai secţiilor chirurgicale.

„În trimestrul IV al anului 2019, în funcţie de graficul de livrare şi instalare a echipamentelor medicale, s-au derulat şi activităţi de prezentare şi instruire a personalului medical de profil chirurgical, inclusiv ortopedie, pentru utilizarea acestora, dovada fiind toate procesele verbale care au fost întocmite cu această ocazie şi unde asistentele coordonatoare şi personalul Blocului Operator au semnat. În cursul lunii decembrie s-a insistat ca, în perioadele libere din timpul programului de lucru, întreg personalul medical responsabil să vină în Blocul Operator ca să amenajeze, să cunoască şi să pregătească utilizarea sălilor de operaţie în funcţie de specificul fiecare specialităţi chirurgicale”, afirmă Biroul de presă al SUUB.

În Blocul Operator Central, în luna decembrie, s-au folosit sălile cu profil de chirurgie generală, neurochirurgie, chirurgie cardiovasculară, precum şi cele cu profil de urgenţă.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.