Tupeu: Onțanu vrea să conducă, din nou, Primăria Sectorului 2
Incredibil, dar adevărat! Simbolul corupției din sectoru 2, mâna dreapta a lui Gabriel Oprea, Neculai Onţanu şi-a lansat, sâmbătă, candidatura la alegerile locale, din partea partidului ADER, al cărui fondator este. În cazul în care ar obține un nou mandat, Onțanu va ajunge la 20 de ani la cârma Primăriei Secorului 2 din Capitală. Onțanu este susținut de partidul lui Victor Ponta, pentru că anul trecut înainte de alegerile prezidențiale ADER a semnat un acord cu Pro România.
Fostul edil spune că vrea să revină pentru că „Sectorul 2 a fost lăsat în paragină”, iar „oamenii îl opresc pe stradă și îl roagă să se întoarcă”.
Neculai Onțanu și-a anunțat și primele măsuri. „Salubrizarea, parcurile şi străzile au fost lăsate „în paragină” de administraţia Toader-Popescu, iar singură grijă a actualei conduceri au fost interesele politice”, a mai spus fostul primar.
Onțanu a revenit pe scena politică discret acum doi ani, după ce a scăpat de acuzațiile de corupție. În 2018 a format partidul ADER – „Ader la Democraţie, Educaţie şi Reconstrucţie”.
Candidatura la localele din acest an este susținută de partidul lui Victor Ponta, pentru că anul trecut înainte de alegerile prezidențiale ADER a semnat un acord cu Pro România. Acordul politic viza susținerea lui Mircea Diaconu la alegerile prezidențiale și alianța în Capitală pentru candidați comuni la alegerile locale din 2020.
Onțanu a fost cel mai longeviv primar bucureștean, cu patru mandate la Sectorul 2 al Capitalei (2000-2016).
În iunie 2016, a fost trimis in judecata de DNA pentru luare de mita, fiind acuzat ca a acceptat promisiunea unor foloase materiale de la Cristi Borcea, beneficiar al unor drepturi litigioase, pentru ca in schimb sa faciliteze procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri ce totalizau 83.500 mp, situate pe raza Sectorului 2. De acuzații a scăpat în 2017, după ce faptele s-au prescris. Astfel că în iulie 2017, Curtea de Apel Bucuresti a decis sa inceteze procesul penal impotriva lui Ontanu.