Putin, decizie importantă care va afecta întreaga omenire

Rusia îşi va suspenda exporturile de cereale – grâu, secară, orz şi porumb – până la 1 iulie. Anunţul a fost făcut duminică de ministrul Agriculturii din Rusia, ţară care este primul exportator mondial de grâu.

La începutul lunii aprilie, Rusia hotărâse să-şi limiteze exporturile de cereale până la 30 de iulie. Decizia a stârnit critici din partea mai multor organizaţii precum Organizația pentru Alimentație și Agricultură a ONU, Organizația Mondială a Comerțului şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii care au avertizat că aceste restricţii în vreme de pandemie vor crea penurii de alimente, transmite agenţia AFP, citată de Hotnews.

Duminică, ministerul rus al Agriculturii a anunțat că aceste cote au fost „epuizate în întregime”, motiv pentru care exporturile de cereale vor fi suspendate până la 1 iulie 2020.

Rusia este primul exportator mondial de grâu şi unul dintre principalii producători şi exportatori de cereale din lume.

Guvernul de la Moscova anunţase la jumătatea lunii martie că vrea să instituie restricţii în exporturile anumitor produse din cauza pandemiei de COVID-19 pentru a asigura stabilitatea pieţei naţionale.

Această decizie riscă să facă să crească şi mai mult preţurile, deja ridicate: vineri pe Euronext, tona de grâu tindea să fie tranzacţionată cu 199 de euro la scadenţa lunii mai, iar tona de porumb, la cea din iunie, de 165,75 euro.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.