Taiwanul, amenințat, cu o intervenție militară, de China
China va ataca Taiwanul dacă nu există altă cale de a împiedica independenţa insulei, a afirmat vineri un general chinez cu funcţie înaltă, citat de Reuters. Declarația a fost făcută cu ocazia celei de-a 15-a aniversări a Legii Anti-secesiune, marcată în Marea Sală a Poporului din Beijing.
Generalul Li Zuocheng, şeful Departamentului Statului Major Interarme şi membru al Comisiei Militare Centrale, nu a exclus opţiunea militară, escaladând astfel încă o treaptă în retorica împotriva regimului de la Taipei.
Conform legii din 2005, China poate folosi forţa armată împotriva Taiwanului, în cazul proclamării independenţei sau al iminenţei unui astfel de demers.
Li a avertizat că „dacă dispare posibilitatea reunificării paşnice, forţele armate ale poporului, alături de întreaga naţiune, inclusiv locuitorii din Taiwan, vor face tot ce este necesar pentru a zdrobi cu hotărâre orice conspiraţii sau acţiuni separatiste”.
Taiwanul este una din problemele teritoriale cele mai sensibile pentru China. Beijingul consideră insula o provincie chineză, parte inalienabilă a statului unic. Guvernul de la Taipei nu s-a arătat dispus să îşi cedeze prerogativele unei conduceri autocratice exercitate de China şi a denunţat de mai multe ori exerciţiile militare chineze în apropierea insulei, respingând oferta modelului „o ţară, două sisteme” aplicat în Hong Kong pentru acordarea unui grad ridicat de autonomie.