Fundația FAN Courier și Help Net dau astăzi start programului de burse pentru copiii defavorizați care vor să meargă la liceu

Fundația FAN Courier și Help Net deschid astăzi, pentru al treilea an consecutiv, sesiunea de înscriere în programul de burse ”Elev la Liceu”, dedicat absolvenților clasei a VIII-a care doresc să meargă la liceu dar nu au posibilități financiare. Alți 20 de copii proveniți din familii defavorizate, care au fost admiși la liceu, vor beneficia de burse de studii pe parcursul anului  școlar 2020-2021, numărul total al beneficiarilor depășind 60 de elevi în cei trei ani de proiect.

Lansat în 2018 de Fundația FAN Courier împreună cu farmaciile Help Net, programul ”Elev la Liceu” are ca obiectiv principal susținerea copiilor din familii defavorizate la șanse egale, la o carieră de succes în viață. Astfel, anual, un număr de elevi declarați admiși la liceu după Evaluarea Națională, dar expuși riscului de a întrerupe studiile din cauza lipsei de resurse financiare, beneficiază lunar de o bursă oferită de Fundația FAN Courier și Help Net, care acoperă costurile de școlarizare. Pe lângă continuitatea studiilor, programul încurajează disciplina și performanța școlară, elevii admiși în program având obligația de a prezenta periodic situația școlară, în caz contrar riscând excluderea din program.

Dăm astăzi, din nou, start programului Elev la Liceu chiar dacă, în acest moment, încă nu este foarte clar cum se vor desfășura cursurile în noul an școlar, pe fondul crizei generate de COVID-19. Indiferent dacă școala se va desfășura online, offline sau în regim mixt, pentru noi, educația copiilor trebuie să continue pentru că este singura cale prin care putem evolua ca oameni, putem progresa ca societate. Noi, Fundația FAN Courier și partenerii noștri, Help Net. suntem pregătiți să susținem copiii care vor să continue procesul de educație. Bursele pe care le oferim vor acoperi necesarul de materiale și echipamente de care au nevoie pentru a-și desfășura în condiții optime activitatea școlară”, a declarat Magda Cristescu, director executiv al Fundației FAN Courier.

”Proiectul Elev la Liceu pe care îl susținem alături de Fundația FAN Courier demonstrează în mod clar forța expresiei ”împreună, vom reuși”, intrată în vocabularul românilor mai ales în ultimele luni, pe fondul crizei generate de COVID-19. Împreună, noi reușim deja de doi ani să ajutăm copii din familii defavorizate să își schimbe viața iar rezultatele lor ne fac să privim cu încredere mai departe”, a declarat Florentina Grosu, CSR & Communication Manager, Help Net.

Programul ”Elev la Liceu” presupune următoarele etape:

  • în perioada 12 august – 23 august, elevii, absolvenți de gimnaziu, care au fost admiși la un liceu acreditat pe teritoriul României completează online fișa de înscriere, pe care o găsesc pe website-ul fundației, fundatiafancourier.ro
  • în perioada 24 august – 2 septembrie, candidații declarați eligibili vor fi contactați telefonic pentru a depune dosarele de înscriere în format fizic.
  • În perioada 2 septembrie – 5 septembrie vor fi evaluate dosarele depuse.

Candidații care vor beneficia de burse în anul școlar 2020-2021  vor fi informați telefonic sau prin email până la data de 8 septembrie 2020.

Programul de burse ”Elev la Liceu” poate fi accesat de copiii care doresc să urmeze cursurile unui liceu dar nu au posibilități financiare, dacă întrunesc anumite condiții de eligibilitate. Astfel, elevii trebuie să fi avut în ultimii doi ani de gimnaziu (clasa a VII-a și clasa a VIII-a) media generală minim 7.00. Pentru a-și păstra bursa, elevii trebuie să aibă, la final de semestru, respectiv, de an, media generală minim 7.00, să nu înregistreze nici o corigență, să aibă media 10 la purtare și nu mai mult de 20 de absențe nemotivate. Pentru a fi eligibili, elevii trebuie să facă dovada că venitul lunar pe membru de familie nu depășește 700 de lei.

Programul acoperă cheltuielile cu cazarea, mâncarea, transportul, hainele, rechizitele și manualele necesare desfășurării activității optime de ”Elev la Liceu”, iar nivelul fiecărei burse diferențiază mai multe plafoane de performanță școlară. Sumele acordate ca burse vor fi folosite pentru a plăti direct furnizorilor cheltuielile, nu vor putea fi folosite de părinții acestora.

”Primii doi ani de proiect au demonstrat că, de multe ori, singurul lucru de care au nevoie copiii proveniți din medii defavorizate este șansa de a avea bani de transport sau de rechizite. Pentru mulți dintre ei, bursa oferită de noi a făcut diferența între a se îndrepta pe drumul la care visau și a rămâne captivii dificultăților cu care au crescut”, a adăugat directorul executiv al Fundației FAN Courier.

Bursele, planificate pentru următorii 4 ani

Bursele oferite sunt diferențiate în funcție de nivelul rezultatele obținute la învățătură de elevi după fiecare semestru școlar, dar și de nivelul cheltuielilor lunare. Pe fondul schimbărilor în sistemul de învățământ provocate de pandemie, în anul școlar 2020-2021, bursele vor acoperi cheltuielile cu materiale și echipamente necesare desfășurării în bune condiții a procesului de învățare. Bursa va fi menținută pe parcursul celor 4 ani de învățământ dacă elevul obține rezultate bune și nu absentează de la cursuri. Cei care vor acumula mai mult de 20 de absențe nemotivate anual sau nu vor obține notă de trecere la toate materiile riscă să își piardă susținerea din semestrul imediat următor.

Mai multe informații găsiți în Regulamentul Programului ”Elev la Liceu”, pe website-ul fundației www.fundatiafancourier.ro și pe pagina de facebook a fundației, www.facebook.com/fundatiafancourier/.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.