Premierul Orban dă startul campaniei electorale a liberalilor: „Bătălia noastră este cu baronii roșii”
Președintele PNL, Ludovic Orban, a dat startul campaniei electorale. Vineri a avut loc lansarea campaniei, în care Ludovic Orban și PNL și-au stabilit două teme: performanță în administrație și mesajul: se poate și în orașele menținute în sărăcie de PSD, informează Realitatea.net.
Președintele PNL, premierul Ludovic Orban, a participat la evenimentul organizat de PNL București, care marchează startul campaniei electorale pentru alegerile locale din 27 septembrie 2020.
”Alături de preşedintele Klaus Iohannis am câştigat alegerile prezidenţiale cu un scor zdrobitor – peste 65% din voturile românilor. Astăzi pornim la cea mai grea bătălie electorală dintre cele patru bătălii electorale, în care ne-am stabilit ca obiectiv să alungăm sărăcia, minciuna, hoţia din toate localităţile conduse de PSD.
Este cea mai grea bătălie, pentru că de data asta ne confruntăm cu o armată de reprezentaţi politici nărăviţi în rele, de oameni care s-au înşurubat în funcţii administrative, înfeudând localităţi ţinute în sărăcie şi servitute. Bătălia noastră, în următoarele 30 de zile, este o bătălie împotriva a 28 de baroni roşii, care conduc judeţele respective de două, trei, patru şi chiar cinci mandate. Este o luptă împotriva lui Oprişan, împotriva lui Buzatu, a lui Arsene, o luptă împotriva a 28 din 41 de preşedinţi de consilii judeţene, care conduc judeţele ca pe vremea lui Ceauşescu şi care au ţinut judeţele pe care le-au condus în sărăcie şi subdezvoltare.
Bătălia este împotriva a peste 1.600 de primari, de satrapi locali, care au rămas primari mai multe mandate ţinând populaţia sub ameninţare, în stare de dependenţă, în stare de sărăcie, care nu au făcut aproape nimic pentru a dezvolta comunităţile locale pe care le-au condus şi care şi-au asigurat un mandat profitând de lipsa alegerilor în două tururi şi pentru că şi-au construit o armată care ţine populaţia în teroare.
Avem două mesaje în această campanie electorală: „performanţă în administraţie pentru bunăstarea oamenilor” şi, al doilea, „se poate şi în Alexandria, se poate şi în Tulcea, şi în Constanţa, şi în Vaslui, se poate trăi la fel de bine aşa cum se trăieşte în comunităţile locale conduse de primari liberali – mândria PNL. Primarii de la PNL sunt campioni la absorbţia de fonduri europene, la atragerea de investiţii, în asigurarea locurilor de muncă, în modernizarea infrastructurii”, a declarat Ludovic Orban, vineri, la lansarea PNL.
@ Civilie, civilie, ?
Remarcați și că reducerea cheltuielilor cu înarmarea a fost un program politic ce a funcționat vreme de decenii, pentru reducerea cursei înarmărilor dintre blocurile militare estice și vestice, ?