Atac terorist la Nisa. Trei persoane ucise, o femeie decapitată!

Un atacator înarmat cu un cuţit a ucis joi trei persoane, inclusiv o femeie care a fost decapitată, la o biserică din Nisa, oraş din sudul Franţei, a informat poliţia, într-un incident descris de primarul oraşului de la Marea Mediterană, Christian Estrosi, drept terorism, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Estrosi a confirmat existenţa a trei victime şi a declarat că suspectul tot repeta sintagma ”Allah akbar”. El a vorbit cu reporterii şi a calificat atacul din Nisa drept ”islamofascism”.

Edilul din Nisa a scris pe Twitter că atacul cu cuţitul a avut loc în interiorul sau în apropierea bisericii Notre-Dame de pe bulevardul Jean Medecin, principala arteră comercială din oraş, şi că poliţia l-a reţinut pe atacator care se află în prezent internat într-un spital.

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, ar urma să se deplaseze la Nisa, a mai precizat Estrosi.

Atacul a avut loc în jurul orei locale 09:00 (08:00 GMT), potrivit unei surse din poliţie – citată de AFP – care a adăugat că o echipă de genişti se afla la faţa locului.

Ministrul de interne Gerald Darmanin a anunţat pe Twitter organizarea unei ”reuniuni de criză” la Paris.

Potrivit postului BFMTV, a fost sesizat parchetul naţional antiterorist, fiind deschisă o anchetă pentru asasinat şi tentativă de asasinat având legătură cu un act terorist.

Atacul are loc în contextul în care Franţa încă nu şi-a revenit după decapitarea, la începutul lunii, la Paris, a profesorului de istorie Samuel Paty de către un tânăr de 18 ani, de origine cecenă. Paty prezentase la clasă, la o oră privind libertatea de expresie, câteva dintre caricaturile din Charlie Hebdo care îl înfăţişau pe profetul Mahomed.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.