Suspans în alegerile prezidențiale din SUA. Trump acuză fraude, Biden își clamează posibilul succes
Suspans în alegerile prezidențiale din Statele Unite, în condițiile în care, în ciuda restricțiilor impuse de pandemie, numărul celor care au votat deja a atins cote record. Americanii au de ales între președintele în exercitiu, republicanul Donald Trump, și candidatul Partidului Democrat, Joe Biden.
Preşedintele republican în exerciţiu, Donald Trump, a câştigat în statul-cheie Texas, bastion republican şi al doilea stat în privinţa numărului de mari electori, astfel că avansul democratului Joe Biden a fost redus, relatează Fox News şi NBC News, preluate de AFP şi DPA.
Cei 38 de mari electori obţinuţi în Texas reprezintă o victorie-cheie pentru Trump.
Republicanul a ajuns la un total de cel puţin 213 mari electori, comparativ cu 237 pentru democrat, potrivit DPA.
Este nevoie de 270 de mari electori pentru a câştiga alegerile prezidenţiale în SUA.
Democraţii au încercat să iasă învingători în Texas, un bastion republican, datorită populaţiei latino-americane tot mai numeroase.
Nu sunt cunoscute rezultatele din nouă state, printre care Pennsylvania, Michigan, Wisconsin şi Carolina de Nord.
„Suntem pe CAI MARI, dar ei încearcă SĂ FURE Alegerile. Nu-i vom lăsa niciodată să facă asta. Nu se mai poate vota după ce Secţiile s-au închis!”, a scris Trump pe Twitter, după câteva ore bune de tăcere pe reţelele de socializare.
\”\”O să fac o declaraţie la noapte. O mare VICTORIE!”, a adăugat Trump, într-un al doilea tweet.
Candidatul democrat la Casa Albă, Joe Biden, a declarat în noaptea de marţi spre miercuri că este „pe drumul cel bun pentru a câştiga alegerile” prezidenţiale împotriva republicanului Donald Trump, relatează agenţiile internaţionale de presă.
„Fiţi încrezători, vom câştiga”, a spus fostul vicepreşedinte american în faţa susţinătorilor săi reuniţi pe sistem \”drive-in\” în fieful său din Wilmington, statul Delaware.
„Considerăm că suntem pe drumul cel bun pentru a câştiga alegerile”, a afirmat Biden, sub claxoane entuziaste.
„Suntem încrezători în legătură cu Arizona”, un stat-cheie, a adăugat Biden, 77 de ani, făcând apel la răbdare.
„Suntem în cursă în Georgia (…) Suntem încrezători în legătură cu Wisconsin şi Michigan. Vom câştiga în Pennsylvania”, a mai spus el.