Declarații marca Hagi: Lui Pițurcă nu-i merge bine, dar…îi merge bine!

Fostul internaţional Gheorghe Hagi a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că în ciuda rezultatelor slabe de la Al Ittihad, fostului selecţioner Victor Piţurcă îi merge bine, deoarece câştigă mulţi bani şi antrenează la soare, unde este cald.

„Lui Piţurcă nu-i merge bine, dar câştigă mult, aşa că îi merge bine. Ştiţi cum e, azi câştigi, mâine mai pierzi, dar îi merge bine lui Piţi. Hai, să nu îl plângem pe Piţi acum de sărbători. El râde, soare e, cald e, noi stăm la frig din toate punctele de vedere, aşa că Piţi râde”, a spus Hagi, potrivit Mediafax.

Gheorghe Hagi nu crede că fostul jucător al Stelei, Mirel Rădoi, care potrivit Dolce Sport şi-a reziliat contractul cu Al Ahli Dubai, va reveni în campionatul românesc. „Lui Mirel nu ştiu ce îi poate oferi fotbalul românesc. Doar dacă vrea el să se lase, să joace ultimele luni. Dacă vrea să mai joace, e greu să revii pe bani foarte puţini. Depinde de el ce vrea”, a completat Hagi.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.