Eugen Tomac declară război clanurilor și rețelelor de crimă organizată. Legea anti-clan, o prioritate pentru PMP!

Palierul siguranței și ordinii publice reprezintă o  prioritate pentru PMP. În stilul caracteristic, implicat și ferm, liderul Eugen Tomac, cel care conduce lista PMP București pentru Camera Deputaților, a tras un serios semnal de alarmă în privința modului în care, de ani de zile, clanurile și rețelele de crimă organizată acționează nestingherite în România cu complicitatea autorităților.

Nevoia acută de a combate traficul de ființe umane, cerșetoria organizată, tâlhăria și furtul implică adoptarea urgentă a unei legi anti-clan, susține Eugen Tomac.

În aceste condiții, de proliferare a rețelelor de crimă organizată, votul din 6 decembrie devine mai important decât oricând. Iar candidații PMP la alegerile parlamentare pot oferi, prin implicarea lor în viitorul Parlament, mai multă ordine și siguranță!

„Lege anti-clan!

De prea mulți ani, rețele de crimă organizată și clanuri de tot felul funcționează nestingherit în România. Oamenii trăiesc cu frică, iar autoritățile închid ochii.

Nu putem continua așa la nesfârșit. Firesc este ca românii să se simtă în siguranță oriunde s-ar afla: pe stradă, în parcuri sau în case.

Iar pentru asta, Legea trebuie să funcționeze! Poliția trebuie să aibă mijloacele necesare pentru a-i înfrunta pe infractori. Astăzi, o Lege anti-clan este esențială. Traficul de ființe umane, cerșetoria organizată, tâlhăria, furtul; toate trebuie ferm combătute.

PMP va aduce mai multă ordine și siguranță!”, a precizat pe pagina sa de Facebook liderul PMP, Eugen Tomac.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.