Traian Băsescu susține candidații PMP la parlamentare: Există riscul unei alianțe de guvernare PSD-USR!

Traian Băsescu, cel mai important politician postdecembrist, a precizat că USR și PSD s-ar putea înțelege pentru o alianță la guvernare, după alegerile parlamentare din 6 decembrie, informează evz.ro. Tocmai din aceste motive votul pentru candidații PMP la parlamentare este important!

„Nu este exclusă o astfel de alianță între PSD și USR după alegerile parlamentare, iar cheia pentru ca această înțelegere să aibă loc ar fi ca PNL să aibă un parlamentar în plus față de PSD. Însă nu cred că PNL va reuși să câștige alegerile parlamentare, pentru că de aceea iese și președintele Klaus Iohannis să-i susțină în lupta contra PSD”, a declarat fostul președinte al României.

Potrivit lui Băsescu, dacă liberalii vor obține un procent mai mult decât PSD, atunci ar putea să revendice postul de premier, iar alte alianțe nu vor mai fi de actualitate.
Traian Băsescu a precizat că cele două formațiuni, PSD și USR au mai multe lucruri în comun din punct de vedere ideologic, fiind de stânga. Fostul președinte a mai arătat că cele două formațiuni au colaborat la votul dat pentru alegerea președintelui Consiliului Legislativ, Florin Iordache. În plus, Băsescu a precizat că și gestul politicienilor USR de a demisiona din Parlament, sub pretext că astfel vor pierde pensiile speciale, a venit după anunțul făcut de Marcel Ciolacu, liderul PSD, pe aceeași temă.
„E vorba de sinergie, la fel cum și-au numit oamenii în Consiliul Lelgislativ, USR l-a votat pe Iordache «altă întrebare» și PSD a votat un adjuct USR al lui Iordache. Este evident că între PSD si USR există o comunicare pe interese, cel puțin la nivel de oameni, o înțelegere. Mă tem că este și o filiație politică. (..) Deci nu mă surprinde că USR face ca maimuța. A făcut șeful PSD o mișcare, hop și noi, dar o facem în bloc, suntem mai lichele, mai mincinoși, mai lipsiți de respect pentru electorat”, a mai afirmat Băsescu.
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.