George Simion pune „punctul pe i” după consultările de la Cotroceni: „Călin Georgescu-propunerea AUR pentru funcția de premier”

Liderul AUR, George Simion, a declarat, după consultările de la Cotroceni, că propunerea partidului pentru funcţia de premier este Călin Georgescu.

„Cum să vă spun eu, cred că cel mai bine a descris Octavian Goga într-o poezie. Propunerea AUR pentru funcţia de premier, am hotărât noi să îl propunem pe Călin Georgescu. Aş vrea să mă adresez alegătorilor PSD, dacă sunt mulţumiţi de alegerea lui Alexandru Rafila, care ne-a închis în case, cu Călin Georgescu.

Singura noastră doleanţă e ca Florian Colceag să ajungă ministru al Educaţiei. Noi am încurcat multe socoteli. Noi spunem că trebuie lăsată deoparte bătaia pe ciolan.

Cu Marcel Ciolacu am discutat la telefon, la fel şi cu PNL. Se pare că acum au amnezie. Dialogăm cu toată lumea. Ne-am întâlnit cu Vasile Dâncu. M-au contactat oameni şi din stânga şi din dreapta. Noi nu vom lua parte la nicio parte pentru guvernare.

I-am înmânat lui Iohannis o hartă a României Mari, de la Nistru la Tisa, o hartă a vegetaţie a României mari, unde era foarte multă vegetaţie, erau foarte multe păduri”, a spus Simion.

Întrebat pe cine ar susține în fruntea Camerei Deputaților, „Ludovic Orban, Dan Barna, Kelemen Hunor”, acesta a spus: Probabil, pe Kelemen Hunor!” „Glumim”, a spus imediat acesta. De altfel, AUR a catalogat drept „absurde” declarațiile lui Kelemen Hunor, „care consideră că AUR nu are ce căuta în Parlament”.

Din delegaţia AUR (foto-libertatea.ro) fac parte George Simion, Claudiu Târziu, Ringo Dămureanu, Dan Tanasă și Diana Şoşoacă.

Citește și
1 Comentariu
  1. Rodica Butnariu spune

    Da, susțin cu încredere și speranță numirea în funcția de premier al României pe d-l Călin Georgescu. Va doresc succes, forță și curaj in tot ceea ce faceți pentru țară, pentru poporul român! Doamne ajuta-ne!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.