Orban îi pune la punct pe Barna și Cioloș: USR-PLUS nu poate decide în locul PNL ce oameni să pună în funcțiile care îi revin!

Liberalii s-au întrunit în şedinţă la sediul din Aleea Modrogan pentru a stabili varianta finală cu care vor merge la preşedintele Klaus Iohannis dar şi la negocierile cu UDMR şi USR PLUS. S-au decis două variante. Una în care Ludovic Orban este propus premier, iar Florin Cîţu preşedinte la Senat, iar cealaltă în care Florin Cîţu va fi propus premier, iar Ludovic Orban preşedinte la Camera Deputaţilor.

Ludovic Orban îi pune la punct pe cei din USR-PLUS, cărora le transmite că PNL va trebui să aibă o pondere în viitorul executiv în funcție de scorul obținut la alegerile parlamentare. Totodată, liderul PNL a atras atenția că USR-PLUS nu poate decide în locul PNL ce oameni să pună în funcțiile care îi revin.

Orban a explicat că dacă Florin Cîțu nu ajunge premier, oferta PNL este ca președintele liberalilor să preia funcția de șef al cabinetului, iar actualul ministru de Finanțe să ajungă președinte al Senatului, eliberând, astfel, locul de ministru dorit de USR-PLUS. ”Avem o primă variantă cu Florin Cîțu premier și Ludovic Orban președinte al Camerei Deputaților. Acceptăm și varianta în care PNL să desemneze și premierul și președintele Senatului. Candidatul la funcția de premier este președintele PNL, iar candidat la șefia Senatului va fi Florin Cîțu.

Am stabilit că trebuie să respectăm principiile democratice și să fie o pondere proporțională cu voturile primite, PNL având o pondere de 55%.

Fiecare partid, pe baza criteriilor de integritate, de profesionalism, are dreptul de a-și desemna candidații pentru pozițiile pe care urmează pe care le ocupă. Nicio formațiune politică nu poate să desemneze un candidat al altui partid pentru o poziție care îi aparține. PNL își va desemna propriii reprezentanți.”, a spus Ludovic Orban.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.