Dezvaluiri socante: Cum a fost otravit Alexei Navalnîi…
Un agent rus trimis să-l urmărească pe liderul opoziției, Alexei Navalnîi, a dezvăluit cum a fost otrăvit acesta în august – neorotoxina letală Noviciok i-a fost plantată în lenjeria intimă, informeaza Romaniatv.net.
Dezvăluirea uimitoare a unui agent care face parte dintr-o echipă de elită a FSB a venit într-o convorbire telefonică lungă, ca urmare a demascării acestei unității de către CNN și site-ului de investigații Bellingcat, săptămâna trecută.
Konstantin Kudriavțev a vorbit și despre alte persoane implicate în otrăvirea lui Alexei Navalnîi în orașul siberian Tomsk și despre cum a fost trimis să „facă curat”. Dar agentul nu vorbea la telefon cu un oficial din Consiliul Național de Securitate al Rusiei, așa cum credea el, ci chiar cu Navalnîi, care a fost la un pas de moarte după incidentul din august.
Ancheta Bellingcat-CNN a constatat că echipa FSB, formată din 6 până la 10 agenți, l-a urmărit pe Navalnîi mai mult de trei ani. După identificarea celor mai mulți membri ai echipei, CNN și Bellingcat au încercat să îi contacteze pe ei și pe superiorii lor. Un bărbat, Oleg Taiakin, le-a trântit ușa în nas reporterilor CNN, iar alții nu au răspuns deloc. În același timp, Navalnîi dădea telefoane. La început el le-a spus agenților cine este și aceștia au întrerupt convorbirea. Însă, pentru ultimul apel, către Kudriavțev, echipa sa a decis o altă abordare. Navalnîi, care încă se recuperează într-o locație secretă din Germania, s-a dat drept un înalt oficial din Consiliul Național de Securitate al Rusiei, însărcinat cu efectuarea unei analize a operațiunii de otrăvire.
Numărului său de telefon i s-a atribuit o „identitate” falsă, respectiv numărul sediului central al FSB, potrivit echipei lui Navalnîi, iar convorbirea a fost înregistrată și ulterior furnizată CNN și Bellingcat. După ce Kudriațev și-a confirmat identitatea, Navalnîi a spus că fusese însărcinat să obțină „o scurtă relatare din partea membrilor echipei: ce nu a funcționat bine, de ce operațiunea din Tomsk cu Navalnîi a fost un eșec total?” Răspunsurile date de Kudriavțev în apelul de 45 de minute oferă prima dovadă directă a implicării unității în otrăvirea lui Navalnîi. La un moment dat, își exprimă îngrijorarea de a vorbi pe o linie nesecurizată, dar Navalnîi, vorbindu-i foarte ferm, reușește să-l convingă că șefii cer un raport urgent și spune că „toate acestea vor fi discutate la Consiliul de Securitate, la cel mai înalt nivel. ”
Kudriavțev a oferit o descriere detaliată a modului în care neurotoxina a fost aplicată pe o pereche de chiloți a lui Navalnîi. Navalnîi a întrebat: „Pe ce articol de îmbrăcăminte s-a pus accentul? Care este cea mai riscantă piesă de îmbrăcăminte?”. Kudriavțev a răspuns simplu: „chiloți”. Navalnîi a întrebat unde, mai exact, a fost aplicat Noviciokul: cusăturile interioare sau exterioare? „Interior, între picioare”, răspunde Kudriavțev.