Medicul Monica Pop reacționează: Asistăm mai mult la o campanie de amenințare decât de vaccinare!
Monica Pop a declarat, la Antena 3, că nu s-a vaccinat împotriva coronavirusului pentru că are una ”dintre marile contraindicații”, și anume, a suferit în trecut un șoc anafilactic la un medicament citostatic, informează Romaniatv.net.
Monica Pop a explicat luni de ce nu s-a vaccinat, fiind medic, şi care sunt neajunsurile campaniei de vaccinare demarate de autorităţi. ”Unde ați văzut dumneavoastră campanie de vaccinare? E o campanie de amenințare mai mult, decât de vaccinare, pentru că s-a spus permanent ”vaccinați-vă!”, imperativ și, mai mult decât atât, s-au impus metode punitive drastice pentru cei care nu se vor vaccina. Dar eu campanie de informare nu am văzut! Nu am văzut absolut deloc.
Se spune că s-a publicat… eu nu am văzut nimic publicat despre prospectul respectiv și eu cred că fiecare om care dorește să se vaccineze și indiferent de ce poziție are față de vaccinare, trebuie să aibă prospectul în mână pe care să îl citească, după care să ia o hotărâre. Așa cum consideră de cuviință.
Încă o dată vă spun. Nu informare, însă amenințare în permanență. Și nu cred că este normal. Mai mult decât atât, există o reclamă, dacă se poate spune așa, în care se spune că virusul ucide. Ori, acest lucru, nu este adevărat. Virusul poate ucide, e adevărat! Dar nu se poate spune că virusul ucide! Pentru că, în momentul în care ai spus așa ceva, sigur că orice om s-a infectat cade moral. Și zice ”dacă tot mor, asta e situația”. Adică el oricum va muri”, a declarat Monica Pop la Antena 3.