Raed Arafat, anunțul așteptat privind redeschiderea școlilor

Raed Arafat susţine că specialiştii îşi doresc reluarea cursurilor ”faţă în faţă”, doar că trebuie luată în considerare situaţia epidemiologică şi, ”dacă totul este ok”, şcolile ar putea fi deschise în al doilea semestru, informează Romaniatv.net.

Întrebat de ce nu s-au deschis acum şcolile, Arafat a precizat că perioada rămasă până la următoarea vacanţă este mică şi încă nu s-a evaluat impactul sărbătorilor de iarnă. ”Posibil să se răspândească din nou, prin copii, virusul din casă în casă”, a explicat Arafat.

”CNSU a luat decizia şi urmează să fie date aceste lucruri public, dacă nu au fost date deja, ca până în 8 februarie se va continua online, urmând ca apoi să se ia decizia. Clar că toată lumea doreşte să se întoarcă la forma de predare fizică, eventual cu scenariile care au fost până acum, dacă apar cazuri într-o şcoală”, a declarat, vineri seară, la Digi 24, Raed Arafat.

Acesta a explicat că, ”dacă totul este ok, este posibil să se reia, pe bază de scenarii, începând cu 8 februarie”.

”Acest lucru se va face pe bază de analiză a situaţiei epidemiologice de la momentul respectiv”, a precizat Arafat.

Întrebat care au fost motivele pentru susţinerea continuării predării online, Arafat a precizat că se iau în considerare mai multe aspecte: perioada scurtă care mai este până la vacanţă, faptul că nu s-a evaluat încă perioada sărbătorilor de iarnă, dar şi faptul că elevii sunt un vector posibil de transmitere.

”Posibil să se răspândească din nou, prin copii, virusul din casă în casă”, a precizat Arafat.

Citește și
1 Comentariu
  1. ?????? spune

    @ Sunteți de părere și că practicanților vaccinologiei ar trebui să li se atragă atenția și că „infestarea deliberată” a populației ar putea constitui și forme de risc la adresa altor componente ale sănătății publice ,a echilibrelor mediului , alte forme de risc asociate intervențiilor insuficient fundamentate în evoluțiile mediului, ?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.