Senatorul USR, Marius Bodea, pune „punctul pe i”: „Cumpănașu-figura unui stat eșuat!”

Fenomenul „Cumpănașu“ este o probă dureroasă a falimentului total al statului român atunci când vine vorba despre educație și protejarea intereselor sale. În plină pandemie, când traversăm cea mai grea criză a generației noastre după 1989 și școala a fost pusă pe butuci din rațiuni sanitare, un individ în care statul a pompat bani cu nemiluita cincinale la rând pe baza unor calități de „expert fără studii“ a ajuns să devină un reper al adolescenților și tinerilor din România.

Astăzi facem priveghi pe contul de TikTok al lui Cumpănașu și ne mirăm cum de-am ajuns aici. De vină nu sunt nici copiii, și nici fenomenului social media nu i se pot imputa toate relele pământului. Nu marile companii de tehnologie trebuie să ne educe copiii, la fel cum nu Zuckerberg i-a atribuit sume amețitoare de ordinul sutelor de mii de euro, depășind bine milionul în total, din bani publici lui Alexandru Cumpănașu. Ani și ani acesta a trecut drept mare specialist, fără de a cărui expertiză ministere precum cel de Interne nu mai puteau funcționa o zi.

Instituțiile statului român nu și-au făcut treaba: Curtea de Conturi, Parchete, Ministerul Educației etc. Un Dinu Păturică îmbuibat cu banul public de un sistem politic corupt până în măduva oaselor, prezent noapte și zi pe toate televiziunile, șef de ONG-uri la care se închinau mai-marii zilei: premieri, vicepremieri, miniștri, caracudă.

Presa l-a numit pe Cumpănașu un „prădător mediatic“. Azi vedem că Poliția îl anchetează pentru suspiciunea de a fi un adevărat „prădător sexual“ față de minore pe care le învăța prin licee chipurile democrația sau, mai nou, la formele cărora bălește în live-urile de pe TikTok.

Spectacolul acesta dezgustător s-a petrecut și se petrece în spațiul public, sub ochii tuturor instituțiilor statului. Firave anchete penale sau polițienești nu mai ajung niciodată la vreo concluzie clară, deși presa a probat deja cu acte și dovezi incontestabile: diplomele false, contractele atribuite cu încălcarea legii, comportamentul ilegal față de minore.

De această dată în calitatea mea de parlamentar cer tuturor instituțiilor statului să definitiveze cu celeritate toate anchetele care îl privesc pe individul Cumpănașu și să ofere opiniei publice răspunsurile de care avem nevoie. Mai presus de orice, așteptăm răspunsul la întrebarea: cine și din ce motive, personaje de la vârful statului român l-au cultivat și finanțat gros pe acest specimen? Așteptăm să vedem că cineva va și plăti pentru asta.

Marius Bodea
Senator de Iași USR PLUS

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.