Premierul Cîțu, implicare totală în campania de vaccinare anti-COVID: „Peste 75% dintre persoanele cu vârsta de peste 65 de ani vor fi vaccinate”
Cea de-a doua etapa din campania de vaccinare COVID a început vineri, iar peste 300.000 de persoane s-au programat pentru a primi prima doza de vaccin. În această etapă sunt incluse persoanele peste 65 de ani, cei cu boli cronice și angajații din domenii esențiale.
Premierul Florin Cîțu susține că atât programările, cât și campania de vaccinare merg bine, iar peste 75% dintre persoanele cu vârsta de peste 65 de ani vor fi vaccinate în perioada imediat următoare.
”Programările merg bine. Campania de vaccinare merge bine. Peste 75% din persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cele mai afectate de coronavirus, se vor vaccina în perioada imediat următoare” , este mesajul premierul României pe Facebook.
În București au fost programate 62.182 locuri la vaccinare, iar gradul de ocupare a atins procentul de 100%, chiar din prima zi. O situația asemănătoare este și în Cluj, unde persoanele dornice nu se mai pot programa. Pentru următoarele 20 de zile de programare la vaccinare, respectiv perioada 18 ianuarie – 6 februarie, la nivel național s-au realizat 305.562 programări la vaccinare, din cele 364.800 sloturi disponibile.
@ Apărut , se zice, la liliecii din China ,virusul COVID , dacă ar putea zice specialiștii, dacă ar avea ceva și de la virusul rabiei despre care se afirmă că ar fi răspândit și de lilieci, ? Deci, dacă ar fi și o speță la care ar putea fi testat și vaccinul antirabic, ?