PE îl somează pe Putin să-l elibereze pe Alexei Navalnîi

Arestarea principalului opozant al lui Vladimir Putin, în ziua revenirii în țară, a generat reacții critice la adresa regimului atât din partea UE, cât și a SUA și ONU. Luni, o solicitare de eliberare a militantului anticorupție a venit și din partea Parlamentului European, care a acuzat Moscova că încalcă atât legile internaționale, cât și Constituția țării. 

Într-un comunicat semnat de David McAllister, Președintele Comisiei pentru Afaceri Externe din P.E., și Andrius Kubilius, Raportorul instituției cu privire la Rusia, parlamentarii europeni își exprimă îngrijorarea legată de evenimentele petrecute la Moscova și cer eliberarea imediată a lui Navalnîi și a susținătorilor săi, cu garantarea respectării depline a drepturilor acestora.
”Suntem extrem de îngrijorați de arestarea lui Aleksei Navalnîi, care a avut loc duminică seară, la revenirea sa în Rusia, precum și de reținerea a zeci de susținători ai săi în întreaga țară. Arestarea lui Navalnîi și modul în care aceasta a fost făcută contravin în mod clar legii internaţionale și Constituției ruse”, se arată în comunicatul Parlamentului European.

Reprezentanții P.E. amintesc că arestarea opozantului rus are la bază decizia unei instanțe judecătorești din țară despre care Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a spus că ”a fost viciată de arbitrar și pronunțată cu încălcarea Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.”

Mai mult, Navalnîi a fost reținut sub acuzația că nu și-ar fi respectat obligațiile privind perioada sa de probațiune, asta în timp ce era tratat în Berlin după ce a fost otrăvit, în august 2020.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.