Banca Mondială laudă România. Premierul Cîțu: „Măsurile luate în pandemie clasează România în topul țărilor cu cele mai multe și aplicate măsuri din lume!”

0

Prim-ministrul României, Florin Cîțu, a evidențiat, într-o postare pe Facebook, că Banca Mondială vede cu ochi buni măsurile luate de România în contextul pandemiei de coronavirus. Capitolele la care a excelat țara noastră sunt, printre altele, amânarea ratelor bancare, eliminarea dobânzilor și penalităților de întârziere sau programul IMM Invest.

„Banca Mondială CONFIRMĂ: măsurile pe care le-am luat în contextul pandemiei COVID-19 clasează România în topul țărilor cu cele mai multe și aplicate măsuri din lume. Cele mai importante și de succes măsuri luate în România au fost: amânarea ratelor bancare, IMM Invest, suspendarea executărilor silite prin poprire, eliminarea dobânzilor și penalitățile de întârziere, prorogarea termenului pentru restructurarea obligațiilor bugetare, derogarea de la plata impozitului pe profit, amânarea la plata pentru serviciile de utilități pentru IMM-uri, prorogarea termenului de plată pentru impozitul pe clădiri, terenuri și mijloace de transport”, a precizat premierul Cîțu.

Banca Mondială a analizat un număr de 154 de țări și un total de peste 3000 de măsuri financiare luate de către acestea în contextul pandemiei. Analiza concluzionează că România, alături de țări precum SUA, Germania, Franța sau Australia, a avut cel mai ridicat nivel de activitate, ca număr și aplicabilitate, la nivelul măsurilor financiare adoptate ca răspuns la criza provocată de COVID-19.”

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.