Cristi Borcea, declarație șocantă despre Dinamo
Cristi Borcea crede că sfârșitul lui Dinamo este aproape. Fostul acţionar al „câinilor roşii” consideră că există totuşi o soluție salvatoare pentru gruparea din Şoseaua Ştefan cel Mare.
Cristi Borcea susține că Dinamo se află în momentul de față în „moarte clinică” și se așteaptă „deconectarea de la aparate”. Momentan, singurii care mai mențin clubul în viață sunt suporterii.
„Dinamo se găsește în momentul de față într-o situație mult mai delicată decât cea din 1995, când am preluat împreună cu Cornel Dinu. Cornel Dinu a salvat Dinamo atunci alături de Cico Dumitrescu. Atunci măcar aveam stadion, era o echipă afiliată la Ministerul de Interne. Acum Dinamo nu are identitate, nu are stadion. Dinamo e ținută în viață doar de suporteri. Dinamo e într-o moarte clinică. Din moment în moment se așteaptă deconectarea de la aparate. Dacă mai eram acum la Dinamo nu mă prezentam în primele 5 etape, lăsam echipa în Antalya să se pregătească și veneam după 5 etape și tot câștigam campionatul. În cel mai scurt timp Dinamo se va deconecta de la aparate. E tragic! Dacă nu se intervine să se facă un stadion imediat, se va desființa”, a spus Cristi Borcea în emisiunea lui Denise Rifai de la Kanal D.