Antrenorul Mircea Rednic, testat pozitiv la coronavirus
Clubul de fotbal FC Viitorul Constanţa a anunţat, miercuri, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial, că antrenorul Mircea Rednic, secundul Sorin Rădoi şi antrenorul cu portarii Ştefan Preda au fost testaţi pozitiv la coronavirus.
„În urma unei noi testări Covid-19, efectuată marţi de echipa noastră, rezultatele pentru antrenorul principal Mircea Rednic, antrenorul secund Sorin Rădoi şi antrenorul cu portarii Ştefan Preda sunt, din păcate, pozitive. Precizăm, de asemenea, că toate celelalte teste efectuate marţi, 02.02.2021, pentru jucători, staff-ul tehnic şi administrativ sunt negative”, se arată în comunicatul citat.
FC Viitorul menţionează că, de comun acord cu antrenorul Mircea Rednic, care va conduce online şedinţele de pregătire în următoarele două săptămâni, pe banca tehnică a echipei vor sta în această perioadă alţi doi antrenori din cadrul clubului, Cătălin Anghel şi Cristian Sava.
Următorul meci al echipei de fotbal FC Viitorul este programat, joi, de la ora 20:00, în deplasare, cu CFR Cluj, în cadrul etapei a 21-a a Ligii I.