Ludovic Orban taie „în carne vie” în privința Avocatului Poporului: Procedura de revocare a lui Renate Weber, declanșată!
Ludovic Orban, preşedintele liberalilor şi şef al Camerei Deputaţilor, a anunţat, marţi, că a fost declanşată procedura privitoare la revocarea Avocatului Poporului.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a anunţat marţi că Parlamentul a demarat procedura privitoare la revocarea Avocatului Poporului.
„Am demarat procedura privitoare la revocarea Avocatului Poporului. Este o procedură care a fost demarată de grupurile parlamentare ale PNL, în legislatura trecută, dar nu a fost trimisă spre comisiile juridice. Birourile Permanente Reunite au refuzat să deruleze procedurile din legea Avocatului Poporului şi procedurile regulamentare.
Ludovic Orban a explicat că, dincolo de sesizarea PNL în acest sens, există şi o alta depusă de deputatul PNL Florin Roman, care a fost însuşită şi susţinută şi de grupurile parlamentare din Camera Deputaţilor şi Senat ale USR PLUS şi ale PNL.
„La baza sesizării se află atât vechea sesizare a grupurilor parlamentare ale PNL, cât şi o sesizare depusă de colegul meu deputatul Florin Roman, care a fost însuşită şi susţinută şi de grupurile parlamentare din Cameră şi Senat ale USR-PLUS şi ale PNL. Comisiile juridice au termen de două săptămâni să analizeze această solicitare și să prezinte un raport care să fie transmis plenului”, a declarat preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban.