Regina Maria lansează, în premieră în România, un pachet de consultații și analize post COVID pentru copii

Depășirea în siguranță a pandemiei este prioritatea eforturilor Rețelei de sănătate REGINA MARIA, care dezvoltă soluții în timp real. Urmărind evoluția ratelor de incidență în rândul pacienților sub 18 ani și ghidați de studiile internaționale pe copii și adolescenți care au depășit fazele acute ale infecției cu SARS-CoV-2, REGINA MARIA a conceput un pachet de monitorizare post COVID pentru pediatrie, care cuprinde servicii medicale adaptate vârstei și nevoilor micilor pacienți.

Noul pachet de monitorizare a sănătății copiilor infectați și vindecați de COVID-19 face parte din serviciile Clinicii POST COVID. Succesul programului de evaluare a sănătății pentru adulți, dar și începerea noului semestru școlar, au determinat creșterea solicitărilor și pe segmentul de pediatrie. Astfel, Rețeaua de sănătate contribuie la creșterea nivelului de siguranță pe toate palierele demografice, la nivel național.

Odată cu redeschiderea școlilor, au revenit în atenție statisticile internaționale privind infecția SARS-COV-2 la copii, îngrijorarea fiind dublată și de știrile privind răspândirea bolii în instituțiile de învățământ din România. Studiile internaționale arată că, deși majoritatea copiilor și adolescenților prezintă forme ușoare de boală, efectele acesteia se pot manifesta pe termen lung.

„În general, copiii trec prin infecția cu noul coronavirus asimptomatici sau cu simptome minime. Posibilitatea de a prezenta simptomatologie sugestivă intervine în cazul copiilor peste 10 ani, având un risc mai mare să dezvolte PIMS – sindrom inflamator multisistemic.” declară Nirvana Georgescu, Quality and Patient Safety Director, Rețeaua de sănătate REGINA MARIA. „Nu există, până în acest moment, un protocol care să ghideze medicii pediatri sau de familie în managementul perioadei post covid în cazul pacienților pediatrici, motiv pentru care ne-am dorit să venim în ajutorul părinților cu un pachet de servicii dedicat micilor pacienți.” completează Nirvana Georgescu.

Pachetele de analize și consultații post COVID-19 de pediatrie, disponibile în policlinicile REGINA MARIA din București și din țară,  conțin o serie de analize și consultații pentru a evalua starea generală de sănătate. Testele pentru anticorpi vor detecta răspunsul imun la infecția cu COVID-19, informație necesară pentru completarea tabloului general al stării de sănătate. Medicul pediatru, care va urmări evoluția fiecărui caz în parte, va formula recomandări în funcție de rezultatele fiecărui pacient.

Monitorizarea stării de sănătate a populației după depășirea bolii este o măsură extrem de importantă, acționabilă în paralel cu toate măsurile de prevenție și tratament împotriva infecției SARS-CoV-2, la toate categoriile de vârstă sau intensitate a afectării.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.