Câinii latră, caravana trece. Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, implicare totală: “Toate centrele de vaccinare ale MAPN vor fi deschise publicului!”
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunţat, joi, că Ministerul Apărării Naţionale (MApN) îşi va deschide pentru public toate centrele de vaccinare.
“Toate centrele de vaccinare ale MAPN vor fi deschise publicului. Felicitări domnului ministru Ciucă pentru o decizie înţeleaptă!”, a scris Voiculescu pe Facebook.
Aproximativ 33.000 de cadre militare, personal al Ministerului Apărării Naţionale, veterani şi membri ai familiilor acestora ce au peste 65 de ani sau comorbidităţi (incluşi în categoria a II-a a procesului de imunizare) au fost vaccinaţi anti-COVID, a informat miercuri MApN.
“Până în prezent, au fost vaccinate aproximativ 19.000 cadre militare şi personal civil în activitate în cadrul ministerului. Diferenţa până la 33.000 de persoane, câte au fost imunizate în total, până în prezent, în centrele MApN este reprezentată de veterani de război, pensionari militari şi membri de familie eligibili (peste 65 de ani sau cu comorbidităţi)”, se menţiona în informarea MApN.
Ministrul Vlad Voiculescu a declarat, miercuri, că în centrele proprii ale Ministerului Apărării Naţionale, membrii familiilor personalului pot fi vaccinaţi doar dacă îndeplinesc criteriile de eligibilitate stabilite prin strategie.