Ban Ki-moon vizitează țările afectate de Ebola
Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite (ONU), Ban Ki-moon, va desfășura un turneu în patru țări ale Africii de Vest afectate de epidemia Ebola, au anunțat surse diplomatice ale ONU, citate miercuri de AFP. Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite (ONU), Ban Ki-moon, va desfășura un turneu în patru țări ale Africii de Vest afectate de epidemia Ebola, au anunțat surse diplomatice ale ONU, citate miercuri de AFP.
Cele patru țări sunt Liberia, Guineea, Sierra Leone și Mali. Datele acestui turneu nu au fost precizate, însă Ban Ki-moon ar urma să facă joi un anunț pe marginea acestui subiect, au precizat aceleași surse.
Epidemia, care s-a declanșat în sudul Guineei în decembrie 2013, a făcut circa 6.900 de morți și a cauzat aproximativ 18.500 de îmbolnăviri, 99% dintre acestea înregistrându-se în Liberia, Sierra Leone și Guineea, potrivit celui mai recent bilanț al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), din 15 decembrie.
Mali, care a înregistrat șapte decese pe teritoriul său cauzate de Ebola, a ridicat recent starea de supraveghere pentru toate persoanele care ar fi putut lua contact cu purtători ai virusului, însă rămâne sub amenințare, atât timp cât epidemia nu este ținută în totalitate sub control în regiune, potrivit ONU.
În urmă cu două luni, ONU a înființat o misiune specială de luptă împotriva Ebola, misiune al cărei sediu este la Accra și are filiale în cele patru țări afectate de epidemie.