Bulgaria își deschide sezonul turistic de vară pe 1 mai. Vaccinarea anti-Covid sau testul PCR, obligatorii!
Sezonul turistic de vară al Bulgariei urmează să se deschidă pe 1 mai, conform planurilor guvernamentale, care au ca scop primirea turiştilor în staţiunile de la Marea Neagră dacă sunt fie vaccinaţi împotriva COVID-19, fie s-au recuperat, fie prezintă un test PCR negativ.
Măştile faciale vor fi, de asemenea, obligatorii în această vară pentru oricine alege să îşi petreacă vacanţa în Bulgaria şi stă în zone comune închise şi trebuie menţinută distanţarea socială, a declarat luni Ministerul Turismului din Sofia.
Pe plajă, o umbrelă poate fi folosită de cel mult două persoane sau de membrii unei singure familii. De asemenea, se vor aplica numeroase alte reglementări de igienă, potrivit diplomaticobserver.com.
Industria turistică a Bulgariei a fost puternic afectată de pandemia de coronavirus în 2020. Numărul călătorilor din străinătate, care sunt esenţiali pentru industrie, au scăzut, iar turiştii interni nu au putut compensa enormele pierderi.
Înainte de pandemie, turismul a generat 12% din produsul intern brut al Bulgariei, ţară care, potrivit statisticilor Eurostat, celei mai sărace ţări din UE.