Se retrage NATO din Afganistan? Stoltenberg susține că toate „opțiunile sunt pe masă”!

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat luni că ”toate opţiunile sunt pe masă” cu privire la viitorul prezenţei militare aliate în Afganistan, în timp ce se apropie data de 1 mai convenită anul trecut între Washington şi talibani pentru începerea retragerii trupelor străine din această ţară, relatează agenţia EFE.

”Toate opţiunile sunt pe masă şi nu s-a luat o decizie definitivă, dar cred că este extrem de important ca aliaţii se continue consultările strânse, cum vom face mâine”, a spus Stoltenberg într-o conferinţă de presă înaintea reuniunii miniştrilor de externe din statele NATO, care se va desfăşura marţi şi miercuri la Bruxelles şi este prima la care participă noul secretar american de stat, Antony Blinken.

Printre temele de pe agenda reuniunii se află şi posibilitatea ca Alianţa să se retragă din Afganistan, conform acordului dintre SUA şi talibani. SUA au în Afganistan circa 2.500 de soldaţi din efectivele de circa 10.000 de membri ai misiunii de sprijin şi instruire pentru forţele de securitate afgane.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.