Comisarul european pe Justiție, Didier Reynders, răspunde întrebării adresate de eurodeputatul Maria Grapini pe tema statului de drept în UE!
Europarlamentarul umanist, Maria Grapini, a adresat Comisiei Europene, o întrebare cu solicitare de răspuns scris pe tema statului de drept în Uniunea Europeană.
Potrivit Mariei Grapini, statul de drept este una dintre valorile fundamentale ale Uniunii Europene și este, totodată, o condiție pentru protejarea tuturor valorilor fundamentale ale Uniunii, inclusiv a drepturilor fundamentale și a democrației. Încălcarea acestui principiu pune în pericol aplicarea legislației în Uniunea Europeană, precum și încrederea cetățenilor, a menționat eurodeputatul Grapini.
Mai mult, europarlamentarul umanist a mai punctat faptul că statul de drept înseamnă să avem sisteme naționale de justiție independente, eficiente și de calitate.
În context, Maria Grapini a adresat, punctual, Comisiei Europene următoarea întrebare:
Ținând cont de Rezoluția Parlamentului European pentru condiționalitatea referitoare la statul de drept și ținând cont că un stat membru funcționează după constituții proprii, considerați că, într-un stat, membru în Uniunea Europeană, în care guvernul sau Președintele nu respectă decizia Curții Constituționale, este încălcat statul de drept și, totodată, cum pot să fie în siguranță și protejați cetățenii europeni dintr-un stat în care deciziile Curții Constituționale nu sunt puse în aplicare?
În răspunsul transmis europarlamentarului umanist, comisarul european pe Justiție, Didier Reynders, a precizat faptul că existența unor sisteme judiciare eficace este esențială pentru protejarea statului de drept.
Independența, calitatea și eficiența sunt parametrii definiți ca aparținând unui sistem judiciar eficace, a adăugat comisarul Didier Reynders, care a mai avertizat că hotărârile definitive ale unor instanțe de judecată independente, inclusiv cele ale Curților Constituționale, trebuie să fie respectate de alte organisme de stat.
Comisarul european pe Justiție a mai punctat faptul că, atunci când acționează în cadrul competențelor care le revin, alte organisme de stat au obligația de a respecta hotărârile menționate, cu condiția ca acest lucru să nu afecteze aplicarea efectivă a dreptului Uniunii.
“În această privință, Comisia reamintește faptul că, în conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, principiul supremației dreptului Uniunii impune nu numai instanțelor de judecată, ci și tuturor organismelor statelor membre să asigure efectul deplin al normelor Uniunii”, a conchis Didier Reynders.