Ministrul Cristian Ghinea, revoltat: „Este un fake news care circulă potrivit căruia Comisia Europeană ar fi respins PNRR!”

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a declarat joi, la Digi24, că în discuțiile de la Bruxelles cu Comisia Europeană, Planul Național de Redresare și Reziliență nu a fost respins, ci oficialii europeni au avut mai multe observații. Ministrul susține că în privința banilor din PNRR pentru construcția de autostrăzi, Comisia consideră că alocarea este „foarte mare”, însă negocierile continuă. Precizările au fost făcute după ce vicepremierul Dan Barna a anunțat că partea de irigații din PNRR a fost respinsă de Comisiei, iar președintele a anunțat că va avea o discuție luni cu toți cei implicați în PNRR.

„Comisia Europeană a avut observații. Luăm acele componente care au fost propuse public și trebuie dezvoltate în componente tehnice. Fiecare componentă are zeci de pagini. Am trimis la Bruxelles cam 1.000 de pagini peste care Comisia se uită. După observațiile lor, aducem modificări, negociem. Toate țările fac așa fiind un mecanism nou și e un proces de negociere. Nu vreau să dau detalii, dar vă asigur că se muncește intens. Este un fake news care circulă că Comisia ar fi respins PNRR. PNRR nu a fost respins. Comisia Europeană are 2 luni de evaluare și abia atunci va vorbi despre modificări, despre, doamne ferește, respingere”, a declarat Cristian Ghinea.

Ministrul Proiectelor Europene spune că alocarea foarte mare pentru transportul rutier și investiții în infrastructură nu ar fi fost pe placul Comisiei Europene.

„România este o țară care propune o alocare foarte mare pentru transportul rutier. Comisia crede că este o alocare prea mare. Noi ne menținem punctul de vedere că este o alocare necesară, pentru a demara autostrada spre Moldova, părți din autostrada Transilvania, aici suntem într-un moment de negociere. Este un element de diferență în legătură cu impactul asupra mediului. Facem o analiză. În prima variantă a planului era o alocare mai mare pentru irigații. Dar discuțiile continuă și pe acest subiect. Nimic nu este oficial. Nu sunt singurele domenii pe care Comisia a avut observații. Nu vă mai pot spune pe ce, pentru că suntem într-o negociere”, a declarat ministrul.

Cristian Ghinea spune că varianta finală a planului ar putea fi trimisă până pe 30 aprilie.

„Săptămâna viitoare vom lua o decizie legată de calendarul României. Sunt state care au anunțat că nu vor trimite până la 30 aprilie: Olanda, Polonia. Portugalia a trimis până acum planul. Putem să facem asta, să trimitem până pe 30 aprilie, întrebarea e dacă avem pe toate componentele, toate proiectele bine documentate. Vom lua decizia săptămâna viitoare. Eu sunt foarte liniștit, nu înțeleg tevatura și emoția publică. (…) La Cotroceni merg cu un raport complet al discuțiilor de la Bruxelles. Este un proces de lucru pe care l-am respectat, consens în coaliție, consens cu președintele și cât mai multă dezbatere publică”, susține ministrul.

Ghinea este de părere că a fost „o decizie înțeleaptă” când România a propus ca în prima variantă a PNRR să fie o supra alocare, astfel încât să poată fi scoase acele proiecte pe care nu există un acord cu Comisia.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.