Prevederile proiectului depus la ONU de palestinieni

Palestinienii au depus, miercuri, la Consiliul de Securitate al ONU un proiect de rezoluţie privind modalitatea de a ajunge la pace cu Israelul, dar rămân deschişi la negocieri pentru amendarea textului, a declarat ambasadorul palestinian Riyad Mansour.

„Faptul că vom depune acest proiect de text în albastru (adică pregătit pentru vot) nu închide uşa continuării negocierilor cu toţi partenerii noştri”, inclusiv cu cei europeni şi Statele Unite, a subliniat el, sugerând astfel că un vot nu era iminent, informează Mediafax.

Statele Unite au ameninţat că vor recurge la dreptul de veto asupra textului palestinian pentru a proteja interesele aliatului său israelian. Proiectul de rezoluţie palestinian a fost prezentat de Iordania, singura ţară arabă membră a Consiliului, a precizat Mansour la finalul unei reuniuni cu grupul arab la ONU.Mansour a explicat că o rezoluţie ar trebui să definească „parametri şi principii (în vederea unui acord final cu Israelul)”, să prevadă „adoptarea unui calendar pentru sfârşitul ocupaţiei (israeliene) şi să pună în practică un mecanism pentru o conferinţă internaţională” cu participarea unor ţări arabe.

Europenii, la rândul lor, cu Franţa în frunte, lucrează de mai multe săptămâni la un text de compromis care să poată fi acceptat de Statele Unite. „Vom continua să negociem cu toţi partenerii noştri şi cu americanii, dacă şi ei doresc, pentru a putea adopta, probabil, în cele din urmă ceva în Consiliu, astfel încât să deschidem cu adevărat o uşă păcii”, a adăugat Mansour.

Oficiali palestinieni au insistat mai devreme asupra unui vot rapid în Consiliu asupra textului lor.Însă Iordania, în principal, exercita presiuni asupra palestinienilor pentru a accepta negocierea unui text mai consensual cu scopul de a reduce riscul unui veto american.

La rândul său, secretarul de Stat american John Kerry, a declarat, miercuri, că Statele Unite nu vor avea „nicio problemă” dacă palestinienii vor prezenta la ONU o rezoluţie „rezonabilă” care să ofere speranţe unui stat palestinian, cu condiţia ca acest text să nu escaladeze tensiunile cu Israelul.”Nu vom avea nicio problemă dacă ei vor prezenta o rezoluţie, atât timp cât aceasta este făcută într-un spirit de cooperare, pentru a vedea cum putem merge înainte în mod rezonabil, de a soluţiona problema, nu de a o agrava”, a spus John Kerry, revenit recent dintr-un turneu diplomatic în Europa centrat pe dosarul israeliano-palestinian.

Palestinienii vor un acord de pace în 12 luni şi retragerea Israelului până la sfârşitul lui 2017

Proiectul de rezoluţie depus miercuri de palestinieni în Consiliul de Securitate al ONU „afirmă urgenţa de a ajunge la o pace globală, justă şi durabilă” în termen de 12 luni, relatează AFP.

De asemenea, textul menţionează printre „parametri” necesitatea unei soluţii negociate, „o retragere completă şi în etape a forţelor israeliene de securitate, care va pune capăt ocupaţiei începute în 1967 (…) într-o perioadă rezonabilă de timp, ce nu va trebui să depăşească sfârşitul anului 2017”.

Cele două solicitări sunt, a priori, greu de acceptat de Statele Unite, care au avertizat că vor recurge la dreptul de veto în Consiliu pentru a-şi susţine aliatul isralian.

Dar ambasadorul palestinian la ONU Riyad Mansour a anunţat că palestinienii sunt pregătiţi să amendeze acest text şi nu se grăbesc să fie supus votului, deşi oficiali de rang înalt palestinieni au afirmat contrariul.

Sub presiunea unor ţări europeni şi arabe, în special a Iordaniei, palestinienii au acceptat să continue negocierile, inclusiv cu Statele Unite, pentru a redacta un text consensual care ar putea fi adoptat de Consiliu.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.