Liderul deputaţilor USR PLUS, Ionuţ Moşteanu, pune „punctul pe i”: „PNRR va rămâne în coordonarea Ministerului condus de Cristian Ghinea!”

Liderul deputaţilor USR PLUS, Ionuţ Moşteanu, a declarat, marţi, că singurul care poate finaliza Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este Guvernul, iar parlamentarii nu pot negocia acest proiect cu Comisia Europeană.
„Singurul care poate închide acest Plan Naţional de Redresare şi Rezilienţă este Guvernul, pentru că tot proiectul acesta se închide prin negocieri cu Comisia. Nu putem negocia 465 de oameni din Parlament cu Comisia Europeană, de aia avem un Executiv învestit de acest Parlament, care are încrederea unei majorităţi. Deci, Guvernul va veni cu un Plan de Redresare şi Rezilienţă în două-trei săptămâni, o variantă finală în luna mai şi apoi va fi public. Dacă premierul Cîţu va decide, va veni către Parlament pentru o dezbatere, o prezentare, va fi opţiunea dânsului”, a spus Moşteanu, la Palatul Parlamentului, întrebat dacă este de acord cu o dezbatere amplă pe PNRR, cu toate partidele politice, aşa cum a propus PSD.

El a adăugat că PNRR va rămâne în coordonarea Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, condus de Cristian Ghinea.

„S-a discutat foarte clar, în decembrie, când s-a format coaliţia – coordonarea acestui plan este la Ministerul Proiectelor Europene, la ministrul Cristian Ghinea. Nu este nicio altă discuţie, chiar dacă au fost voci. Am stabilit la început de drum, când am pornit împreună în această coaliţie, de ce bucăţică din această poveste ne ocupăm fiecare dintre noi. PNRR este la ministrul Cristian Ghinea, (…) de altfel fiind singurul minister care are competenţele şi are oamenii care se pot ocupa cu astfel de proiecte, oameni cu experienţă în proiecte europene. Această resursă se regăseşte doar la acest minister”, a explicat Ionuţ Moşteanu.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.