Scandal uriaș: Comisia Europeană suspendă ratificarea acordului economic între UE și China!
Comisia Europeană a suspendat ratificarea acordului economic între UE şi China asupra investiţiilor, încheiat la sfârşitul anului 2020. Vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, a invocat faptul că mediul politic „nu este propice”.
„Nu putem face abstracţie de contextul mai larg al relaţiilor între UE şi China”, a adăugat vicepreşedintele Comisiei Europene.
Acordul cu privire la investiţii, susţinut de Germania şi de mediul său de afaceri, a fost încheiat la sfârşitul lunii decembrie 2020, după ani de negocieri. El avea drept scop declarat să garanteze întreprinderilor un cadru stabil pentru comerţ şi investiţii pe pieţele europeană şi chineză. De asemenea, europenii sperau că acordul va permite reechilibrarea relaţiilor cu China.
În luna ianuarie a acestui an, Parlamentul European (PE) a adoptat cu o largă majoritate o rezoluţie în care apreciază că acordul UE-China asupra investiţiilor pune în pericol credibilitatea UE cu privire la drepturile omului, invitând să fie luate în considerare sancţiuni punctuale împotriva unor responsabili chinezi.