Arina Sabalenka, câștigătoarea de la Madrid, o „amenință” pe Simon Halep
Belarusa Arina Sabalenka, după finala jucată la Stuttgart şi titlul cucerit la Madrid, a urcat pe locul al patrulea în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), dat publicităţii luni, şi se află la 325 de puncte de ultima poziţie a podiumului, ocupată de românca Simona Halep.
Barty, campioană la Miami şi Stuttgart, finalistă la Madrid, şi-a mărit avansul în fruntea ierarhiei faţă de japoneza Naomi Osaka, a doua clasată.
Sabalenka se află la cea mai bună clasare din carieră, după un salt de trei poziţii.
România mai are în top 100 încă patru jucătoare, Sorana Cîrstea pe 59, un loc mai jos faţă de precedenta ierarhie, Patricia Ţig se menţine pe 64, Irina Begu staţionează pe 75, iar Ana Bogdan a revenit în prima sută, pe 98, după un salt de patru locuri.
La dublu, belgianca Elise Mertens este, în premieră, noul lider mondial. Raluca Olaru a urcat două poziţii şi e pe 39, iar Monica Niculescu a progresat şi ea şi de pe 56 pe 53.
În clasamentul WTA Race, pentru Turneul Campioanelor, Simona Halep se află doar pe locul 17, după ce anterior s-a aflat pe 20.
Clasamentul WTA la simplu
1 (1). Ashleigh Barty (Australia) 10.090 puncte
2 (2). Naomi Osaka (Japonia) 7.650
3 (3). Simona Halep 6.520
4 (7). Arina Sabalenka (Belarus) 6.195
5 (4). Sofia Kenin (SUA) 5.905
6 (5). Elina Svitolina (Ucraina) 5.835
7 (6). Bianca Andreescu (Canada) 5.265
8 (8). Serena Williams (SUA) 4.850
9 (9). Karolina Pliskova (Cehia) 4.660
10 (12). Petra Kvitova (Cehia) 4.160
………………………………………………..
59 (58). Sorana Cîrstea 1.374
64 (64). Patricia Maria Ţig 1.254
75 (75). Irina-Camelia Begu 1.104
98 (102). Ana Bogdan 844
133 (133). Irina Bara 618
150 (147). Jaqueline Cristian 529
157 (143). Mihaela Buzărnescu 500
174 (174). Monica Niculescu 417
176 (175). Elena-Gabriela Ruse 408
209 (208). Gabriela Talabă 332
217 (220). Laura Ioana Paar 318
294 (295). Nicoleta Dascălu 220
…