Ministrul Cristian Ghinea pune „punctul pe i”: „Pensiile speciale vor fi tăiate în limitele impuse de CCR”
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a făcut joi, după şedinţa de Guvern, o serie de precizări privind cerinţele Comisiei Europene cu privire la reforme, vorbind în special despre „reducerea pensiilor speciale” şi „indexarea pensiilor”.
Ministrul Cristian Ghinea a participat joi la şedinţa de guvern în care au fost trasate obiectivele şi termenele pentru toţi miniştrii implicaţi în redactarea şi negocierea PNRR cu Comisia Europeană şi a explicat după întrunire care sunt reformele cerute de organismul european României.
„CE ne-a cerut să clarificăm ambiţia cu privire la reforme. PNRR este un instrument de reformă. Pentru asta a fost inventat. Vorbim despre reforma pensiilor. Avem un deadline să trimitem legea în Parlament anul acesta şi nişte elemente care presupun indexarea pensiilor clară, bazată pe obiective statistice, nu pe decizii din pix şi pe decizii politice.
România se angajează să aibă o politică matură în această privinţa. De asemenea, reducerea pensiilor speciale în limitele pe care le permite CCR. Reforma companiilor de stat. Vom elimina acele excepţiile băgate de PSD-ALDE în anii anteriori. Vom face auditul tuturor c ompaniilor de stat şi vom elimina numirile politice. A fost o recomandare clară a Comisiei Europene.
Vor fi supravegheate de către un departament special de la SGG care va face politica statului român în ceea ce priveşte companiile de stat. Vom crea această entitate la SGG care va avea indicatori de performanţă pentru toate companiile de stat şi vom avea un plan de reformă, închideri acolo unde este cazul şi legare a salariilor din conducerea companiilor de stat de obiective de performanţă. Trebuie să facem din companiile de stat o sursă de a aduce bani la buget, nu o sursă de a se scurge bogăţie din averea publică.
Legea salarizării, vom avea sporuri limitate de obiective, nu vom mai creşte anvelopa salarială la stat.
În ceea ce priveşte crearea Băncii Naţionale de Dezvoltare, avem un calendar foarte clar de creare şi de autorizare a acestei bănci şi de preluare din entităţile care deja există a unor bucăţi: mă refer la Fondul de Contragarantare, la Eximbank, la Fondul de Garantare pentru IMM-uri. Aceste entităţi care sunt compatibile cu o bancă de dezvoltare vor fi preluate”, a spus Cristian Ghinea la B1TV.
????Ce rol mai are acest spälätor de Vase???Acest alli babaşi cei 600 de hoti.Acest tägan a dat mai multe OGURI,decät ziele care a fost prim ministru.Locul lui este la puscärie::::Nu la Ant.TV.Diaspora