ONU avertizează: Peste 52.000 de palestinieni, fără adăpost după bombardamentele siriene!
Peste 52 000 de palestinieni au rămas fără adăpost și au fost strămutați după bombardamentele israeliene care au distrus aproape 450 de clădiri în Fâșia Gaza, anunță ONU, marți, într-un comunicat citat de Reuters. Organizația pentru drepturile omului, Amnesty International, a anunțat că bombardamentele asupra clădirilor civile ar putea să fie calificate drept crime de război.
Israelul susține oficial că atacă doar ținte militare și că face totul pentru a evita victime în rândul civililor.
În jur de 47 000 de palestinieni s-au adăpostit în 58 de școli din rețeaua ONU în Gaza, a declarat Jens Laerke, purtător de cuvânt al biroului pentru operațiuni umanitare al ONU.
Laerke a spus că 132 de clădiri au fost distruse și 316 au fost grav avariate, inclusiv șase spitale și nouă clinici. A fost distrusă totodată o fabrică pentru desalinizarea apei, lăsând fără acces la apă potabilă aproximativ 250 000 de oameni.
ONU apreciază faptul că Israelul a deschis un punct de frontieră pentru ajutoarele umanitare dar cere ca și alte astfel de puncte să fie deschise. Organizația Națiunilor Unite și partenerii săi vor ajuta familiile palestinienilor afectați de bombardamente când acest lucru va putea fi făcut în condiții de securitate, a spus purtătorul de cuvânt.