Nicușor Dan a participat la Grand Chess Tour 2021. Primarul general „a schimbat câteva cuvinte și câteva mutări” cu Gary Kasparov!

Primarul general, Nicușor Dan, a arătat, în cele opt luni de mandat că susține sportul de masă. Prezența sa la prima etapă din Grand Chess Tour 2021, la care participă 8 dintre primii 12 șahiști ai lumii arată, cu vârf și îndesat, acest lucru. 
„Sunt bucuros că Bucureștiul organizează prima etapă din Grand Chess Tour 2021, la care participă 8 dintre primii 12 șahiști ai lumii. Am răspuns cu plăcere invitației firmei care organizează competiția.
Mi-a făcut plăcere să schimb câteva cuvinte și câteva mutări cu Gary Kasparov și mi-am amintit de poveștile despre el și despre marii șahiști pe care ni le spuneam la clubul de șah din Făgăraș.
Șahul este un sport care dezvoltă structura logică, perseverența, gândirea strategică, e în responsabilitatea noastră să-l promovăm pentru copii și pentru toate vârstele”, a precizat, pe pagina de Facebook, primarul general, Nicușor Dan.
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.