Ion Țiriac renunță la șefia Federației Române de Tenis

Fostul tenisman Ion Ţiriac a anunţat, luni, în cadrul unui eveniment organizat la complexul sportiv din Bucureşti care îi poartă numele, că renunţă la funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Tenis, el precizând că noul conducător trebuie să se dedice tenisului 12 ore pe zi.

„Pe mine de acum încolo mă întrebaţi ca persoană fizică, Ion Ţiriac. Pentru că luna asta oamenii de la federaţie îşi aleg un alt preşedinte. Sperăm să fie un preşedinte care să fie plătit, să fie prezent la 8 dimineaţa la federaţie şi să plece de la 8 seara. Aşa cum trebuie să fie şi secretarul general, pentru că altfel nu ajungem niciunde”, a menţionat Ţiriac, care este preşedinte din 19 iunie 2019.

Întrebat cine ar trebui să fie preşedinte în locul său, Ţiriac a răspuns: „Cel mai nimerit. Domnul Iohannis este ocupat cu preşedinţia ţării, domnul Cîţu e ocupat cu Guvernul… deci ei doi nu au cum, restul nu cunosc pe nimeni”.

Prezent la evenimentul de la Complexul Sportiv Ion Ţiriac, fost tenisman Ilie Năstase a declarat că nu este interesat de funcţia care va deveni vacantă.

„Eu preşedinte? Nu, Doamne-fereşte, am fost 12 ani preşedinte la federaţie, îmi ajunge. Am dat din viaţa mea 12 ani Federaţiei Române de Tenis şi nu regret. Pentru că această federaţie mi-a dat mult şi mie. La federaţie ca preşedinte trebuie să te sacrifici, eşti zi de zi acolo. Nu eşti plătit… deci nu ştiu care e persoana care să-şi permită treaba asta”, a afirmat Năstase.

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.