Dănciulescu vede numirea lui Teja „o soluție bună” pentru Dinamo

Oficialul dinamovist Ionel Dănciulescu a declarat, sâmbătă, că numirea lui Mihai Teja la conducerea tehnică a FC Dinamo nu a fost oficializată, dar în opinia sa fostul selecţioner al echipei de tineret a României este cea mai bună soluţie pentru formaţia din Şoseaua Ştefan cel Mare.

„Din câte ştiu nu s-a oficializat numirea lui Mihai Teja. Vom vorbi după 1 ianuarie. Vin sărbătorile şi ne vom bucura de ele. Momentan sunt discuţii, dar nimic mai mult. Cred că el este cea mai bună soluţie pentru Dinamo. A demonstrat pe unde a fost că face treabă. Am mare încredere în el. Îmi doresc ca Dinamo să redevină echipa care se bătea la locul 1”, a spus Dănciulescu.

Ionel Dănciulescu a mai afirmat că mijlocaşul Valentin Lazăr nu este transferabil. „Lazăr este netransferabil şi o să rămână cu siguranţă în curtea noastră”, a subliniat el.

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, vineri, că selecţionerul reprezentativei de tineret, Mihai Teja, şi-a reziliat contractul cu FRF şi va prelua conducerea tehnică a echipei Dinamo. Mihai Teja se afla la conducerea reprezentativei de tineret a României din data de 6 noiembrie. Luni, acţionarul majoritar al FC Dinamo, Ionuţ Negoiţă, a declarat că antrenorul echipei va fi stabilit după sărbători, refuzând să comenteze informaţiile vehiculate în mass-media, potrivit cărora Mihai Teja va prelua conducerea tehnică a formaţiei „alb-roşii”. Acţionarul a precizat că Ionel Dănciulescu, cel care a condus echipa ca interimar după demisia lui Flavius Stoican, va rămâne în cadrul clubului.

Tehnicianul Flavius Stoican şi-a reziliat, la 12 noiembrie, pe cale amiabilă, contractul cu FC Dinamo, în locul său fiind numit până la finalul turului Ligii I Ionel Dănciulescu, cel care a ocupat până la acea dată funcţia de director general al clubului.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.