Dacian Cioloș, întâlnire de urgență cu Ursula von der Leyen

Dacian Cioloș și Ursula von der Leyen s-au întâlnit luni, la Strasbourg, în care s-au discutat despre marile teme de pe agenda europeană înainte de discursul despre starea Uniunii.

Dacian Cioloș, întâlnire de urgență cu Ursula von der Leyen. Liderul PLUS i-a dat asigurări președintei Comisiei că USR PLUS rămâne consecvent în apărarea reformelor promise și decise la nivelul coaliției de guvernare și că speră să găsească formula să le ducă mai departe cu aceeași coaliție.

”Am avut astăzi, la Strasbourg, o întâlnire cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în care am discutat despre marile teme de pe agenda europeană înainte de discursul despre starea Uniunii: necesitatea ca Uniunea Europeană să facă în continuare eforturi pentru a ajuta și alte state să imunizeze populația împotriva SARS-CoV-2, nevoia de coordonare mai bună a apărării europene având în vedere ce s-a întâmplat în Afganistan și despre cum cetățenii din toate statele membre pot să contribuie mai bine la schimbările pe care ni le dorim în UE prin Conferința privind Viitorul Europei.

În ceea ce privește România, am asigurat-o pe președinta Comisiei că USR PLUS rămâne consecvent în apărarea reformelor promise și decise la nivelul coaliției de guvernare și că sperăm să găsim formula să le ducem mai departe cu aceeași coaliție, dar mai deciși. De asemenea, m-am bucurat să aud că PNRR este în linie dreaptă și va fi aprobat în curând, pentru că multe dintre reforme sunt finanțate prin acest instrument”, a spus Cioloș.

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.