CFR Cluj și Astra Giurgiu, excluse trei ani din cupele europene

UEFA a anunţat că echipele CFR Cluj şi Astra Giurgiu au fost excluse din competiţiile continentale pentru următorii trei ani, din cauza datoriilor financiare către alte grupări, angajaţi şi autorităţi.

Cele două cluburi, care au fost amendate cu 150.000, respectiv 100.000 de euro, pot evita sancţiunea dacă vor face dovada achitării datoriilor până la data de 31 ianuarie 2015, informează Mediafax. De asemenea, FK Ekranas (Lituania) a fost sancţionat cu participarea în cupele europene pentru următoarele două sezoane şi a fost amendat cu 15.000 de euro, iar turcii de la Bursaspor au fost scoşi din Europa pentru următoarele 4 sezoane şi au fost amendaţi cu 100.000 de euro.

La 26 septembrie, Corpul de Control Financiar al Cluburilor din cadrul UEFA (CFCB) a decis ca primele de participare în cupele europene să fie blocate în cazul a cinci grupări, între care se numărau şi Astra Giurgiu şi CFR Cluj, acestea fiind monitorizate în continuare. UEFA a precizat atunci că primele au fost blocate deoarece s-a constatat că la data de 30 iunie 2014 cluburile aveau „restanţe financiare importante faţă de alte grupări, faţă de angajaţi şi/sau autorităţi”.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.