Dacian Cioloş, apel la responsabilitate înaintea negocierilor cu PNL şi UDMR: „Va trebui să oferim o soluţie pentru România”

Premierul desemnat Dacian Cioloş s-a întâlnit, miercuri seară, la sediul PNL, pentru a discuta cu liberalii, UDMR şi minorităţile naţionale formarea noului Guvern.

Dacian Cioloş şi-a stabilit un plan şi este dispus să ofere multe posturi în Guvern, pentru a obţine susţinere în Parlament în vederea formării Executivului.

„N-am venit la această întâlnire ca să aflu ce pot să îmi ofere mie partenerii noştri de coaliţie, ci ce sunt ei dispuşi să ofere de fapt României. Va trebui să oferim o soluţie pentru România.

Le ofer un parteneriat aşa cum ne dorim, sper toţi, ca să putem forma o majoritate în Parlament”, a declarat Dacian Cioloş.

Vă reamintim că liderii fostei coaliţii de guvernare se întâlnesc miercuri seară mai mult de politeţe, niciunul partid nedorind susţinerea unui Guvern Cioloş.

Liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat, miercuri, că în discuţia cu premierul desemnat, Dacian Cioloş, din această după-amiază, cei de la UDMR vor să vadă dacă acesta are capacitatea de a forma o majoritate şi o coaliţie, el adăugând că nu este foarte optimist în privinţa rezultatului acestor negocieri.

„În funcţie de discuţii putem să mergem mai departe sau să spunem că asta a fost o discuţie, nu se poate reface coaliţia. Trebuie să vedem capacitatea lui Dacian Cioloş de a forma o majoritate, o coaliţie. Omul politic, într-o astfel de situaţie, dă dovadă de calităţile de om politic şi în momentul în care are capacitatea de a coagula o majoritate”, a declarat liderul UDMR.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.