OMS, o nouă încercare să descopere originea virusului SARS-CoV-2

OMS încearcă să descopere originea virusului SARS-CoV-2 şi îşi pune speranţele în noul său grup consultativ ştiinţific. Aceasta solicită Chinei să coopereze şi să furnizeze primele date de la Wuhan: „S-ar putea să fie ultima noastră şansă de a înţelege originile”, a spus Mike Ryan.

OMS încearcă să descopere originea virusului SARS-CoV-2. Organizaţia a declarat miercuri că grupul său consultativ nou format privind agenţii patogeni periculoşi ar putea fi „ultima noastră şansă” de a determina originile virusului  şi a îndemnat China să furnizeze date de la primele cazuri, potrivit Reuters.

OMS a numit cei 26 de membri propuşi pentru Grupul său consultativ ştiinţific privind originile noilor agenţi patogeni (SAGO). Printre aceştia se numără Marion Koopmans, Thea Fischer, Hung Nguyen şi expertul chinez în sănătate animală Yang Yungui, care a luat parte la ancheta comună din Wuhan.

rimele cazuri umane de COVID-19 au fost raportate în oraşul Wuhan, din centrul Chinei, în decembrie 2019. China a respins în repetate rânduri teoriile conform cărora virusul s-ar fi scurs dintr-unul dintre laboratoarele sale şi a declarat că nu sunt necesare alte vizite, scrie Aleph News.

O echipă condusă de OMS a petrecut patru săptămâni în Wuhan şi în împrejurimi la începutul acestui an, împreună cu oamenii de ştiinţă chinezi, şi a declarat într-un raport comun din martie că virusul a fost probabil transmis de la lilieci la oameni prin intermediul unui alt animal, dar că sunt necesare cercetări suplimentare.

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat că investigaţia a fost îngreunată de lipsa de date brute referitoare la primele zile ale epidemiei şi a cerut audituri de laborator.

Maria van Kerkhove, responsabilul tehnic al OMS pentru COVID-19, şi-a exprimat speranţa că vor exista şi alte misiuni internaţionale conduse de OMS în China, care să atragă cooperarea acestei ţări.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.