Se retrage marea campioană Ana Maria Popescu!

Ana Maria Popescu, 37 de ani, campioană şi vicecampioană olimpică, şi-a anunţat retragerea din activitate. Ultimul turneu al spadasinei a fost cel de Cupă Mondială din Dubai.

Ana Maria Popescu şi-a anunţat retragerea! La numai trei zile după ce a devenit câștigătoare a medaliei de argint la proba individuală a Cupei Mondiale de la Dubai, Ana Maria Popescu (Brânză) și-a anunțat retragerea din activitate.

„Peste 20 de ani petrecuți în sala de scrimă. A fost ultima competiție pentru mine. Credeam că sunt pregătită pentru momentul ăsta, nu simt să merg mai departe. Asta a fost tot, încă din copilărie îmi promisesem că mă voi opri atunci când voi simți că e momentul. Acest moment a venit. Nu mai am motivație să merg mai departe, totul doare prea tare. Cred că e momentul să încep o nouă viață, să am una în afara sălii de scrimă. Cu siguranță, în sală voi reveni, dar niciodată nu voi mai îmbrăca acest costum într-o competiție oficială. E greu. Am început fără podium, dar termin cu unul, chiar dacă pe locul 2. Anul ăsta a fost de argint pentru mine. Deși nu a fost una dintre competițiile foarte tari, sunt bucuroasă că am urcat pe podium”, a spus Ana Maria Popescu.

„Țin să vă mulțumesc tuturor pentru sprijin, tuturor oamenilor cu care am colaborat de-a lungul timpului, celor care m-au crescut, cu care am făcut echipă, începând de la Federație, CSA Steaua, COSR, toți cei care au fost implicați într-un fel sau altul în povestea asta. Cumva sper ca, de acum încolo, să scriem povești frumoase pentru sportivii români.  Vă iubesc pe toți și vă mulțumesc, mai ales vouă, care sunteți în social media și ați fost alături de mine și atunci când s-a terminat cu medalie, dar mai ales atunci când am dat cu nuca în perete. Sper să rămâneți alături de mine. S-a încheiat un capitol din viața mea, dar cu siguranță vor urma alte surprize. Mă duc să termin de plâns!”, a mai spus marea campioană.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.