Poloneza Iga Swiatek, prima finalistă la Roland Garros!
Poloneza Iga Swiatek, numărul unu mondial al tenisului feminin, este prima finalistă a ediţiei din acest an de la Roland Garros, după ce a trecut uşor joi de rusoaica Daria Kasatkina (20 WTA), cu 6-2, 6-1, la capătul a ceva mai mult de o oră de joc.
Iga Swiatek, care a împlinit marţi 21 de ani, este principala favorită a turneului parizian, pe care l-a câştigat în 2020. Poloneza şi-a trecut în cont a 34-a victorie consecutivă şi se alătură jucătoarelor care au rămas cel mai mult neînvinse în secolul 21, surorile Williams (Venus 35, Serena 34).
A doua semifinală le opune pe italianca Martina Trevisan, locul 59 WTA, şi Coco Gauff, americanca în vârstă de numai 18 ani, locul 23 WTA.