Sfaturi pentru a nu te reapuca de fumat
Te-ai lăsat de fumat? Bravo! Important este să reuşeşti să te fereşti de ţigară, mai ales în această perioadă când petrecerile se ţin lanţ, iar tentaţia a a gusta din vechile obiceiuri nocive este foarte mare. Există câteva trucuri care te pot ajuta să nu cazi iar în păcatul total nesănătos al fumatului, informează csid.ro. Iată-le!
1.Adu-ţi aminte de ce ai renunţat la fumat! Pune pe hârtie motivele pentru care ai făcut-o. Există cu siguranţă câteva argumente foarte bune precum îmbunătăţirea sănătăţii, evitarea mirosului neplăcut sau protejarea celor dragi care devin fumători pasivi!2.Stai departe de factorii care pot declanşa reluarea obiceiului nociv! Adică nu consuma alcool în exces şi nici multe alimente consistente. Rezumă-te la gustări light din legume şi fructe, mestecă gumă şi bea multă apă.
3.Dacă simţi nevoia acută de ţigară, fă aceste gesturi simple: amână momentul; bea apă; fă ceva care să-ţi distragă atenţia; respiră adânc; vorbeşte cu un prieten sau o rudă până trece momentul.
4.Răsplăteşte-te pentru performanţa de care dai dovadă stând departe de ţigări! Dacă ai economisit banii pe care-i dădeai pe ţigări, cumpără-ţi ceva frumos pentru că tot urmează sezonul reducerilor de tot felul!
5.Solicită ajutor! Dacă te-ai reapucat de fumat, cere sfatul unui specialist. Şi ia în calcul terapiile care te pot ajuta să renunţi definitiv la fumat.